N-am mai scris pe blog de ani buni. Căci, nu-i aşa, avem „platformele sociale”, care ne ajută să ne conectăm mai bine om cu maimuţă. S-a văzut în pandemie cât de bine ne-am conectat, ce coeziune socială s-a creat, cu ce succes am dus totul împreună, oameni şi maimuţe!
N-am mai scris demult şi pentru că toată lumea scrie, mai ales despre nimic. Despre nimic scriu şi eu de fapt aici. Despre nimicul şi nimicnicia care mă înconjoară.
În nimicnicia mea, am ajuns ieri să mă îndoiesc de RIL-uri, de logici şi concluzii ale unor profesionişti ai dreptului de cea mai înaltă valoare. De raţiunea mea juridică mă îndoiesc din ce în ce mai des şi mai puternic. Stagiara pe care o am acum a văzut numai soluţii corecte şi naturale de când a venit (inclusiv respingerea excepţiei invocate din oficiu de cea mai înaltă curte din Dobrogea) dar pe mine toate au ajuns să mă lase rece: nu mai ştiu ce e normal şi ce nu e normal, ce e pe cod, ce e pe tarla, ce e imperativ, ce e la panaramă.
Nimicnicia din care şi despre care scriu aici nici nu ştiu de unde s-o apuc. Totul a ajuns o panaramă. Necunoaşterea şi neaplicarea RIL-urilor, a HP-urilor, a deciziilor CCR, defulările cincinalilor după ani de refulări în profesii ratate, în special avocatură, arienii mucoşi, avocatura pe seminţe sau pe jde mii pentru cele mai mari aberaţii juridice duse la rang de avocatură de succes, consilierii juridici monosilabici care se joacă cu milioanele de euro ale statului şi mai ales circul marcă înregistrată CSM, toate astea sunt o panaramă.
E totuşi posibil, în definitiv, căci cu toţii suntem oameni, nu-i aşa, ca inclusiv ce se întâmplă la nivel global de la începutul lui 2020 încoace, cumva în subconştient, să creeze tulburări foarte grave din punct de vedere emoţional, cu mari consecinţe în plan cognitiv. Ai spune că emoţiile nu ar trebui să bată gândirea şi raţiunea în justiţie. Personal, nu reuşesc să găsesc o explicaţie raţional-coerentă pentru această panaramă care a ajuns justiţia, în afară de (şi asta e mai degrabă o scuză) starea naţiei în ansamblul ei şi, în particular sau nu, interferenţa puternică a subconştientului afectat emoţional, în actul de justiţie.
În fine, mă retrag în nimicnicie.