28 Feb 2009

MIJLOACE JURIDICE DE RECUPERARE A TAXEI DE PRIMĂ ÎNMATRICULARE.

Articol postat pe juridice.ro şi publicat în Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 4/2008


  1. Preliminarii. Ilegalitatea taxei. Principii.

Încă de la momentul intrării în vigoare a articolului 2141 şi următoarele din Codul fiscal privind taxa specială de înmatriculare, cunoscută sub denumirea de ”taxă de primă înmatriculare”, aceasta a generat rumoare în rândul lumii juridice dar şi în mass-media precum şi în rândul opiniei publice, din cauza văditului ei caracter ilegal.

Nu vom dezvolta aici subiectul ilegalităţii acestei taxe deoarece acesta a fost dezbătut în repetate rânduri în literatura de specialitate[1], însă vom face scurte precizări în acest sens precum şi relativ la principiile juridice aplicabile în materie.

Ilegalitatea taxei se concretizează sub dublu aspect: în primul rând prin raportarea articolului 148 alineatul 2 din Constituţia României la articolul 90 alineatul 1 din Tratatul Comunităţilor Europene şi în al doilea rând prin faptul că nu există niciun act administrativ fiscal prin care această taxă să fie încasată. Legat de primul aspect, cel al contradictorialităţii cu Tratatul C.E. prin mijlocirea realizată de Constituţie, arătăm că potrivit textului constituţional amintit, ”Ca urmare a aderării, prevederile tuturor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”. În ceea ce ne interesează pe noi, textul dintr-un tratat constitutiv este actualul articol 90 alineat 1 din Tratatul C.E., care precizează că ”nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite directe sau de altă natură mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare”. Considerăm că este de prisos, fiind de domeniul evidenţei, cu atât mai mult cu cât subiectul a fost dezbătut în mai multe rânduri, să mai demonstrăm caracterul ilegal al articolului 2141 şi următoarele din Codul Fiscal.

În ceea ce priveşte caracterul ilegal al încasării acestei taxe, faţă de faptul că nu există un act administrativ fiscal cu privire la aceasta, considerăm că unele precizări sunt necesare. Astfel, înainte de toate, trebuie pornit de la definiţia actului administrativ fiscal[2], apoi observat care sunt modurile în care se comunică contribuabilului un astfel de act administrativ. Potrivit articolului 41 din Codul de Procedură Fiscală, ”actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale”. Faţă de această definiţie legală, ştiut fiind faptul că singurul înscris care se eliberează în urma încasării acestei taxe, este o chitanţă, la o primă vedere s-ar putea aprecia că această chitanţă reprezintă un act administrativ fiscal. Însă, continuând lectura articolelor ce urmează articolului de mai sus, observăm că, între altele, actul administrativ fiscal trebuie să conţină[3] datele de identificare ale contribuabilului sau ale împuternicitului acestuia, motivele de fapt, numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal precum şi posibilitatea de a fi contestat. Or, niciuna dintre aceste cerinţe nu este îndeplinită de această chitanţă. În continuarea lecturii, vom observa că actul administrativ fiscal se comunică[4] fie prin primirea actului sub semnătură de către contribuabil sau împuternicitul său, fie prin poştă, e-mail, fax etc. fie prin publicitate. Faţă de aceste aspecte ce ţin de comunicarea actului administrativ fiscal, se poate observa fără a intra în alte detalii că această chitanţă emisă odată cu încasarea taxei nu poate avea natura juridică a unui act administrativ fiscal. În aceeaşi ordine de idei cu cele arătate mai sus, nici calculaţia sumei care se încasează, făcută de un funcţionar, nu poate avea natura juridică a unui act administrativ fiscal.

În ceea ce priveşte principiile aplicabile în domeniu considerăm că cele mai importante sunt: principiul priorităţii dreptului comunitar în faţa celui naţional, principiul aplicării directe a dreptului comunitar, principiul nediscriminării şi principiul restituirii in integrum şi ab origine a sumelor încasate în baza taxelor cu efect echivalent.

Principiul priorităţii dreptului comunitar în faţa celui naţional este instituit de însăşi Constituţia României, prin articolul 148 alineatul 2, mai sus amintit.

Raportat la principiul aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României, considerăm că acesta prezintă relevanţă sub dublu aspect: în primul rând în ceea ce priveşte existenţa, integrarea şi funcţionabilitatea directă a dreptului comunitar pe teritoriul României şi în beneficiul cetăţenilor români[5] iar în al doilea rând în sensul că ”judecătorul naţional însărcinat să aplice, în cadrul competenţei sale, dispoziţiile dreptului comunitar, are obligaţia de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe propria răspundere, neaplicată, orice dispoziţie contrară din legislaţia naţională, chiar ulterioară, fără a solicita sau aştepta eliminarea prealabilă a acestuia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituţional”[6]. Mai mult, însăşi Constituţia României, la alineatul 4 al articolului 148 prevede că ”[…] autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării […]”. Tot în ceea ce priveşte principiul aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României, este necesar să subliniem că, potrivit art. 220 din Tratatul C.E., Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene asigură interpretarea tratatelor, iar interpretarea acestei instanţe este obligatorie pentru statele membre[7].

În ceea ce priveşte principiul nediscriminării, C.J.C.E., în cauza Michel Humblot, similară cazului taxei speciale din legislaţia românească, a arătat că ”statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidenţa articolului 90 din Tratatul C.E., adică să nu fie discriminatoriu[8]. Faţă de faptul că la vânzarea autovehiculelor second hand pe teritoriul României şi deja înmatriculate în România nu se percepe aceeaşi taxă ca pentru autovehiculele second hand înmatriculate pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene şi importate, spre utilizare, înmatriculare, în România, se încalcă principiul discriminării.

În altă ordine de idei, s-a arătat că taxele cu efect echivalent este necesar să fie restituite in integrum şi ab origine, adică în funcţie de momentul în care sunt ilicite, deci din momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor articolului 2141 şi următoarele din Codul Fiscal, iar nu de la data la care caracterul ilicit al acestora a fost constatat de către C.J.C.E.[9].

Faţă de toate cele arătate mai sus, reluând, arătăm că taxa de primă înmatriculare are un vădit caracter ilicit, fiind în discordanţă cu prevederile Constituţiei României, cu prevederile Tratatului C.E., dar şi cu principiile instituite de C.J.C.E., în urma deciziilor de interpretare, decizii care sunt obligatorii pentru toate statele membre.

  1. Posibilităţi concrete de recuperare a taxei de primă înmatriculare.

Faţă de multiplele principii juridice comunitare dar şi, implicit, naţionale, care au fost şi sunt încălcate de existenţa acestei taxe de primă înmatriculare sugerăm, fără a avea pretenţia de a fi exhaustivi, urmând apoi să dezvoltăm, următoarele mijloace procedurale de recuperare a acesteia:

  1. Acţiune bazată pe contenciosul civil pe unul dintre următoarele temeiuri:

1.1. Plata nedatorată (articolul 992 şi următoarele, articolul 1092 din Codul Civil);

1.2. Îmbogăţirea fără justă cauză;

1.3. Răspunderea civilă delictuală a statului (articolul 998-999 şi articolul 1003 din Codul Civil);

  1. Acţiune bazată pe contencios administrativ în condiţiile Legii 554/2004 sub următoarele forme:

2.1. Atacarea actului administrativ normativ prin care s-a instituit taxa specială şi solicitarea returnării sumelor plătite;

2.2. Atacarea direct la instanţa de contencios administrativ a actului prin care s-au încasat sumele şi solicitarea returnării acestora.

  1. Acţiune în contencios fiscal sub următoarele două modalităţi:

3.1. Formularea contestaţiei şi îndeplinirea procedurilor stabilite de articolul 205 şi următoarele din Codul de Procedură Fiscală, împotriva încasării sumelor cu titlu de taxă de primă înmatriculare;

3.2. Solicitarea restituirii sumelor încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare iar în caz de refuz sau de lipsă a răspunsului, urmarea procedurilor prevăzute de articolul 205 şi următoarele din Codul de Procedură Fiscală.

1. Acţiune bazată pe contenciosul civil.

1.1. Acţiune bazată pe plata nedatorată[10].

Se va chema în judecată Administraţia Finanţelor Publice care a încasat sumele aferente taxei, contribuabilul-reclamant asigurându-se să cheme în judecată o persoană cu personalitate juridică, în sensul evitării chemării în judecată a agenţiilor, sucursalelor ş.a.m.d. ale AFP-ului, invocându-se ca temei juridic plata nedatorată raportat la argumentaţia prezentată mai sus, în ceea ce priveşte încălcarea textelor legale, constituţionale precum şi a principiilor interpretate şi a interpretărilor Tratatului C.E. de către C.J.C.E.

Se vor analiza condiţiile necesare pentru a fi incidentă instituţia juridică a plăţii nedatorate şi se vor observa următoarele:

a) condiţia ca prestaţia contribuabilului să fi avut semnificaţia unei plăţi este îndeplinită, dovada acestui aspect fiind făcută prin chitanţa, sau fotocopia ei, prin care s-au încasat sumele respective dar şi prin obligaţia instituită de Codul Fiscal;

b) condiţia ca datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic este de asemenea îndeplinită, faţă de văditul ei caracter ilegal[11];

c) condiţia ca plata să fi fost făcută din eroare este de asemenea îndeplinită, considerăm noi că sunt îndeplinite condiţiile erorii de drept, raportat la prevederile articolului 2141 şi următoarele din Codul Fiscal, deşi acestea sunt în contradicţie cu legislaţia şi principiile comunitare la care România a subscris.

Faţă de dovedirea îndeplinirii tuturor condiţiilor de drept substanţial, în baza normelor procedurale de drept comun, instanţa chemată să se pronunţe asupra restituirii sumelor încasate ilegal se va vedea pusă în situaţia de a dispune această restituire, având ca temei juridic plata nedatorată.

Avantajele recurgerii la acest mijloc de recuperare sunt lipsa discuţiilor cu privire la natura juridică de act administrativ fiscal a încasării sumelor în discuţie deci şi posibilitatea solicitării restituirii în condiţiile termenului general de prescripţie. Printre dezavantaje enumerăm cuantumul mai ridicat al taxei judiciare de timbru precum şi posibilitatea invocării unor excepţii de competenţă a instanţei.

1.2. Acţiune bazată pe îmbogăţirea fără justă cauză[12]

Deşi îmbogăţirea fără justă cauză nu are o consacrare legislativă, existenţa acesteia ca instituţie juridică este deplin recunoscută şi, mai mult, dezvoltată, tratată de către literatura de specialitate[13]. Facem totodată precizarea că plata nedatorată şi îmbogăţirea fără justă cauză nu se exclud una pe cealaltă, mai mult, în literatura de specialitate s-a arătat că plata nedatorată se întemeiază pe îmbogăţirea fără justă cauză[14].

La fel ca în cazul acţiunii întemeiate pe plata nedatorată, contribuabilul-reclamant va chema în judecată autoritatea publică cu personalitate juridică în conturile căreia au fost încasate sumele cu titlu de taxă de primă înmatriculare, potrivit normelor procedurale de drept comun.

Se vor analiza condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză şi se vor observa următoarele:

a) condiţia referitoare la mărirea patrimoniului Administraţiei Finanţelor Publice va fi neverosimilă, faţă de faptul că suma a fost încasată de către aceasta sau în conturile acesteia;

b) condiţia cu privire la micşorarea patrimoniului contribuabilului este de asemenea îndeplinită, datorită plăţii înseşi;

c) condiţia cu privire la legătura directă între cele două modificări de patrimonii este de asemenea îndeplinită, deoarece ambele modificări îşi au cauza în aceeaşi operaţiune: încasarea sumelor cu titlu de taxă de primă înmatriculare;

d) condiţia care presupune ca ambele modificări ale patrimoniilor să fie lipsite de o cauză justă este îndeplinită, datorită caracterului ilegal al acestei taxe precum şi al încasării ei;

e) condiţia ca reclamantul-contribuabil să nu aibă la dispoziţie altă acţiune în justiţie pentru recuperarea sumei este îndeplinită în cazul în care încasarea propriu-zisă a sumelor aferente taxei este considerată un act administrativ fiscal şi au trecut mai mult de 30 de zile de la aceasta iar contribuabilul nu a formulat contestaţie potrivit normelor procedurale fiscale, respectiv în cazul în care sunt excluse ca şi acţiuni cele prezentate la punctele 2.1 şi 2.2.

Faţă de argumentarea de mai sus, condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză fiind îndeplinite, instanţa chemată să soluţioneze petitul reclamantului va dispune, în contradictoriu cu pârâta, restituirea de către aceasta a sumelor încasate în mod ilegal, cu titlu de taxă de primă înmatriculare.

Avantajele şi dezavantajele recurgerii la acest mijloc de recuperare sunt cele arătate la punctul 1.1. la care se mai poate adăuga ca dezavantaj faptul că este dificil de îndeplinit condiţia ca reclamantul să nu mai aibă la dispoziţie altă acţiune în justiţie, faţă de faptul că simpla încasare sau chitanţă nu au caracterul unui act administrativ fiscal şi faţă de cele ce vom arăta la punctul 2.

1.3. Acţiune bazată pe răspunderea civilă delictuală a Statului.

Contribuabilul reclamant, pentru un maxim de siguranţă, va chema în judecată Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti sau a judeţului în care s-a făcut plata, precum şi Administraţia Finanţelor Publice cu personalitate juridică, care a încasat sumele cu titlu de taxă de primă înmatriculare, toţi în calitate de pârâţi, pentru ca instanţa de drept comun să îi oblige, în solidar, în baza articolelor 998-999 şi 1003 din Codul Civil, la restituirea acestora.

Va trebui dovedită calitatea procesuală pasivă a fiecărei persoane juridice amintite mai sus, precum şi îndeplinirea condiţiilor cu privire la răspunderea civilă delictuală.

Astfel, în ceea ce priveşte Statul Român, potrivit articolului 25 din Decretul nr. 31 din 1954 ”Statul este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop.” Deci Statul Român are personalitate juridică şi poate sta în faţa instanţelor prin intermediul actualului Minister al Economiei şi Finanţelor. În ceea ce priveşte acţiunea, relaţia Statului, ca persoană juridică, cu privire la această taxă ilegală precizăm că relaţia se concretizează prin aceea că Statul, prin instituţia Guvernului, a Parlamentului, dar şi a Preşedinţiei, a adoptat şi a permis intrarea în vigoare a unui text din legislaţia naţională în discordanţă totală cu Constituţia, cu prevederile Tratatului C.E. precum şi cu principiile de drept comunitar aplicabile în materie. În aceeaşi ordine de idei, în literatura juridică s-a arătat că ”fie că este vorba de persoane fizice sau persoane juridice, inclusiv statul, toţi aceştia răspund pentru faptele lor producătoare de pagube. Statul, prin organele care-l alcătuiesc: legiuitoare, executive sau judecătoreşti, credem că nu face excepţie de la această regulă care este şi de bun simţ, nu numai o regulă juridică fundamentală[15].

Legat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit articolului 4 alineat 1 litera a) din Hotărârea de Guvern cu nr. 495 din 2007 cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, aceasta are ca obiectiv colectarea veniturilor bugetului statului, reprezentând impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului de stat. Deci şi ANAF-ul a participat direct, nemijlocit la producerea prejudiciului cauzat contribuabilului, din cauza acestei activităţi de colectare a taxei.

În ceea ce priveşte Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti sau judeţeană, aceasta este cea care îndrumă şi controlează activitatea Administraţiei Finanţelor Publice care a încasat sumele aferente taxei, deci putea şi trebuia să cenzureze perceperea acestei taxe ilegale.

Raportat la Administraţia Finanţelor Publice în contul căreia s-a realizat plata taxei, aceasta se face vinovată de însăşi încasarea acesteia, cunoscând văditul ei caracter ilegal, în calitate de organ al statului.

Faţă de îndeplinirea cerinţei calităţii procesuale pasive, şi din cauza faptului că fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu a fost săvârşită în comun, de către toate subiectele de drept mai sus amintite, se va analiza dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor, arătându-se următoarele:

a) condiţia existenţei faptei ilicite[16] este îndeplinită în cauză, cu menţiunea că fapta se concretizează atât sub aspect comisiv – prin instituirea, publicarea şi încasarea taxei – cât şi sub aspect omisiv în sensul pasivităţii în înlăturarea textului ilegal şi perceperea în continuare a taxei;

b) condiţia producerii unui prejudiciu este în mod evident îndeplinită prin faptul că din patrimoniul contribuabilului se desprinde o sumă care, în condiţii normale, de legalitate, nu ar fi făcut-o;

c) condiţia existenţei raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat este îndeplinită datorită faptului că numai din cauza acestor prevederi ilegale din Codul Fiscal cu privire la taxa specială şi numai din cauza pasivităţii Executivului şi Legislativului nu sunt înlăturate;

d) condiţia săvârşirii faptei cu vinovăţie este îndeplinită prin prisma faptului că Statul Român şi instituţiile sale, cunosc dispoziţiile comunitare pe care s-au obligat să le respecte. Mai mult, Comisia Europeană s-a sesizat în legătură cu ilegalitatea acestei taxe şi a început procedura de infringement[17] împotriva României din cauza acesteia. Cu atât mai mult Statul Român şi instituţiile sale au săvârşit fapta cu vinovăţie, cu cât existau şi numeroase precedente[18] similare sau aproape identice în jurisprudenţa C.J.C.E. în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor articolului 90 din Tratatul C.E.

Fiind îndeplinite condiţiile necesare pentru a fi reţinută răspunderea civilă delictuală în solidar a Statului prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti sau judeţene, precum şi a Administraţiei Finanţelor Publice cu personalitate juridică care a încasat taxa, instanţa chemată să se pronunţe asupra cauzei, va obliga în solidar pârâţii să restituie contribuabilului sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare.

Avantajele şi dezavantajele recurgerii la acest mijloc de recuperare sunt cele prevăzute la punctul 1.1. Mai adăugăm ca dezavantaj aglomerarea şi îngreunarea cadrului procesual, precum şi dificultăţile de înţelegere de către instanţă a faptului că Statul Român şi instituţiile sale răspund delictual pentru prejudiciul cauzat.

2. Acţiune în contencios administrativ, bazată pe prevederile Legii 554/2004.

2.1. Atacarea actului administrativ normativ prin care s-a instituit taxa specială şi solicitarea returnării sumelor plătite.

Contribuabilul petent va chema în judecată Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, arătând că actul administrativ cu caracter normativ şi care i-a vătămat drepturile este însăşi Legea nr. 343 din 2006 prin care a fost introdus articolul 2141 şi următoare în Codul Fiscal, solicitând totodată restituirea sumelor plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare.

Avantajul acestui mijloc de recuperare constă în faptul că, potrivit articolului 11 alineatul 4 din Legea nr. 554 din 2004, actul administrativ cu caracter normativ poate fi atacat oricând, deci imprescriptibilitatea acţiunii. Între dezavantaje arătăm următoarele: dificultatea demonstrării caracterului de act administrativ normativ al Legii nr. 343 din 2006, discuţiile cu privire la caracterul de excepţie de neconstituţionalitate a petitului şi probabil suspendarea judecăţii şi pronunţarea de către Curtea Constituţională a unei decizii pe această excepţie.

2.2. Atacarea direct la instanţa de contencios administrativ a actului prin care s-au încasat sumele şi solicitarea returnării acestora.

Contribuabilul păgubit, în baza articolului 6 din Legea 554 din 2004 va ataca direct, la instanţa de contencios administrativ, actul administrativ fiscal în baza căruia au fost încasate sumele în discuţie, faţă de caracterul facultativ al contestaţiei prevăzută de articolul 205 şi următoarele din Codul de Procedură Fiscală[19] şi va solicita totodată restituirea sumelor, în contradictoriu cu Administraţia Finanţelor Publice cu personalitate juridică, în contul căreia s-a făcut plata. Totuşi, va trebui îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de articolul 7 din aceeaşi lege.

Ca avantaj al recurgerii la acest mijloc de recuperare arătăm faptul se poate parcurge exclusiv procedura prealabilă stabilită de către legea contenciosului administrativ. Ca dezavantaje arătăm că acestea pot fi îngreunarea cadrului procesual prin renunţarea la calea administrativă, specială, de contestare a actului administrativ fiscal precum şi riscul ridicării la nivel de act administrativ fiscal a chitanţei în baza căreia s-au încasat sumele în discuţie.

3. Acţiune în contencios fiscal.

3.1. Formularea contestaţiei şi îndeplinirea procedurilor stabilite de articolul 205 şi următoarele din Codul de Procedură Fiscală, împotriva încasării sumelor cu titlu de taxa de primă înmatriculare.

Contribuabilul-petent va face o contestaţie împotriva încasării sumelor cu titlu de taxă de primă înmatriculare, prin care va cere anularea actului administrativ fiscal în baza căruia s-au încasat sumele, în termen de 30 de zile de la efectuarea plăţii. Contestaţia se va depune la Administraţia Finanţelor Publice care le-a încasat[20], acesta având obligaţia, ca, în 5 zile de la înregistrare, să o înainteze organului ierarhic superior[21], spre soluţionare. Această formă de a proceda la recuperarea sumelor plătite are la bază premiza că însăşi încasarea sumelor plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare reprezintă un act administrativ fiscal împotriva căruia se face contestaţie[22]. În măsura în care, în termen de 30 de zile de la înregistrarea contestaţiei se va primi răspuns negativ sau nu se va primi nici un răspuns, contribuabilul-contestator va formula acţiune în contencios administrativ prin care va cere anularea actelor administrative fiscale – încasarea sumelor şi respingerea contestaţiei, după caz – şi obligarea pârâtei sau pârâtelor la restituirea sumelor respective.

Avantajele recurgerii la acest mijloc de recuperare sunt relativa celeritate în ajungerea la un rezultat favorabil contribuabilului şi nivelul redus al taxei judiciare de timbru în cazul în care se ajunge în instanţă iar ca dezavantaje menţionăm încadrarea greşită ca natură juridică a încasării sumelor, în sensul că însăşi această încasare ar fi un act administrativ fiscal, în sensul celor arătate mai sus.

3.2. Solicitarea restituirii sumelor încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare iar în caz de refuz sau de lipsă a răspunsului, urmarea procedurilor prevăzute de articolul 205 şi următoarele din Codul de Procedură Fiscală.

În ceea ce priveşte această teză de lucru, se porneşte de la ideea că însăşi încasarea sumelor cu titlu de taxă de primă înmatriculare nu reprezintă un act administrativ fiscal[23], deci, în termenul general de prescripţie de la data efectuării plăţii, contribuabilul-petent, în baza articolului 70 din Codul de Procedură Fiscală, va cere restituirea sumelor încasate ilegal. În măsura în care această cerere de restituire îi va fi respinsă sau nu i se va da un răspuns în termen de 30 de zile se va proceda conform procedurii contencioase, prezentate la punctul 3.1.

Avantajele recurgerii la a acest mijloc de recuperare sunt cele prezentate la punctul 3.1. la care mai adăugăm rigurozitatea, deplina legalitate a solicitării, în sensul respectării definiţiei actului administrativ fiscal, iar ca singur dezavantaj menţionăm posibilitatea interpretării greşite a organelor fiscale şi a instanţei cum că încasarea propriu-zisă a sumelor în discuţie ar reprezenta un veritabil act administrativ fiscal.

  1. Problema încasării sumelor cu titlu de taxă de primă înmatriculare pentru autovehiculele noi, înmatriculate pentru prima dată pe teritoriul României şi/sau care nu au mai fost înmatriculate niciodată pe teritoriul vreunui stat membru al Uniunii Europene.

În logica celor arătate mai sus[24] se pune întrebarea dacă sumele încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele noi care nu au mai fost niciodată înmatriculate pe teritoriul României sau pe teritoriul vreunui alt stat membru al Uniunii Europene, trebuie sau nu trebuie restituite. Faţă de faptul că, în opinia noastră, aşa cum am mai spus, nu poate fi considerat un act administrativ fiscal simpla încasare, sugerăm că şi cei care au plătit taxa de primă înmatriculare pentru maşini noi pot parcurge procedura de recuperare a sumelor în discuţie pe care am arătat-o la punctul 3.2.

  1. Problema despăgubirilor. Aducerea la zi a sumei de restituit.

Faţă de văditul caracter ilegal al acestei taxe, majoritatea petenţilor solicită şi acordarea despăgubirilor, din momentul încasării ei. Se ridică întrebarea de a şti care este temeiul juridic pentru acordarea acestor despăgubiri. În opinia noastră se poate sugera organului fiscal sau celui judiciar ca despăgubirea să se facă luând în calcul rata inflaţiei[25] începând cu momentul încasării plăţii sau, faţă de văditul prejudiciu suferit de către contribuabil, se va putea cere repararea integrală a acestuia, inclusiv achitarea şi a folosul nerealizat, potrivit art. 1084 raportat la 1082 Cod Civil, respectiv dobânda legală calculată conform articolului 3 alineatul 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 9 din 2000, de la data încasării sumei până la data restituirii integrale şi efective[26].

  1. Concluzii. Coordonate. Perspective.

Înainte de a concluziona facem precizarea că în oricare dintre căile de recuperare a sumelor în discuţie potrivit punctelor 2.1., 2.2, 3.1 şi 3.2. temeiul juridic al restituirii va fi plata nedatorată pentru un plus de siguranţă, în sensul preîntâmpinării unei rigidităţi în gândirea instanţei chemată să soluţioneze petitul, în cazul în care aceasta ar considera că simplul caracter ilegal al existenţei şi încasării acestei taxe nu ar fi suficient.

*

Factorii de interes economic au dus la adoptarea acestei taxe speciale ignorându-se total dispoziţiile Tratatului C.E. şi principiile de piaţă comună, liberă circulaţie a mărfurilor în cadrul Uniunii Europene. Sub pretextul protejării mediului s-a încercat blocarea importării în România a maşinilor uzate din spaţiul comunitar pentru sporirea bugetului de stat şi/sau pentru protejarea producătorilor autohtoni. Noua taxă de primă înmatriculare, denumită acum taxă de poluare[27], are ca pretext protejarea mediului, menţinându-se prevederea esenţială, anume că maşinile înmatriculare pentru prima dată în România fac obiectul taxei, neexistând însă măsuri similare care se vor aplica maşinilor second hand înmatriculate şi comercializate pe teritoriul României de la data intrării în vigoare a taxei de mediu. Acest tip de taxă de poluare care va intra în vigoare de la 1 iulie 2008 funcţionează în Austria, însă deja a fost atacată la C.J.C.E. pentru caracterul ei ilicit raportat la principiile dreptului comunitar[28].

Potrivit articolului 11 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50 din 2008, pentru diferenţa între ce s-a plătit potrivit vechii taxe şi ce ar fi trebuit să se plătească potrivit noii reglementări, urmează să se restituie sumele respective. Faptul că se va restitui această diferenţă nu va afecta situaţiile juridice născute anterior intrării în vigoare a textelor care reglementează noua taxă, astfel că discriminarea va continua să existe pentru autoturismele deja înmatriculate, plătită fiind taxa veche[29].


[1] A se vedea, cu titlu exemplificativ, Dănuţ Cornel Ungur, Taxa specială plătită la prima înmatriculare a autoturismelor în România şi incompatibilitatea acesteia cu dreptul comunitar, în Revista Română de Drept comunitar, nr. 2/2007, p. 51-56.

[2] Actul administrativ fiscal a fost definit în literatura de specialitate ca fiind ”manifestarea de voinţă a organelor fiscale făcută în exercitarea funcţiei de administrare a creanţelor fiscale, în scopul de a produce efecte juridice, adică de a stabili, modifica sau stinge drepturi şi obligaţii fiscale, a căror realizare este garantată prin posibilitatea de a recurge la forţa de constrângere a statului, în condiţiile prevăzute de dreptul subiectiv”. A se vedea Claudia Roşu, Adrian Fanu-Moca, Suspendarea efectelor actului administrativ fiscal, în Revista Dreptul, nr. 1-2007, p. 121.

[3] A se vedea, pentru întregul conţinut al actului administrativ fiscal, art. 43 alin. 2 C.proc.fisc.

[4] A se vedea, pentru detalii, art. 44 C.proc.fisc.

[5] Cauza Van Gend & Loos în jurisprudenţa C.J.C.E. Pentru detalii, a se vedea Ovidiu Ţinca, Efectul direct al dreptului comunitar, în Revista Dreptul nr. 11/2007, p. 59-60

[6] Cauza Simmenthal în jurisprudenţa C.J.C.E. Pentru detalii, a se vedea D. C. Ungur, op. cit. p. 53

[7] A se vedea Cosmin Flavius Costaş, Taxa de primă înmatriculare. Interdicţia discriminării între produse comunitare provenind din state diferite. Dispoziţii fiscale naţionale contrare dreptului comunitar. Inaplicabilitatea dispoziţiilor fiscale naţionale. Obligaţie de restituire a taxei prelevate cu încălcarea dreptului comunitar, în Revista Română de Dreptul Afacerilor, nr. 1/2008, p. 95.

[8] A se vedea, D. C. Ungur, op. cit. p. 55, nota de subsol nr. 17.

[9] Sergiu Deleanu, Drept comunitar al afacerilor, Editura Servo-sat, Arad, 2002, p. 51.

[10] Pentru studiul detaliat al acestei instituţii juridice a se vedea Constantin Stătescu, Corneliu Bârsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 119-126, precum şi Liviu Pop, Drept civil român. Teoria generală a obligaţiilor, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000, p. 154-160.

[11] Vezi supra, punctul A.

[12] A se vedea, pentru detalii, C. Stătescu, C. Bârsan, op. cit., p. 126-132 precum şi L. Pop, op.cit., p. 143-147.

[13] ibidem.

[14] C. Stătescu, C. Bârsan, op. cit., p. 125.

[15] Vasile Pătulea, Răspunderea patrimonială a statului pentru pagubele rezultate ca urmare a aplicării legilor, în Revista de Drept Comercial, nr. 7-8/2000, p. 226.

[16] Pentru caracterul ilicit al faptei, a se vedea supra, punctul A.

[17] A se accesa http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=IP/07/372&format=HTML&aged=1&language=RO&guiLanguage=en

[18] A se vedea cauza Brzezinski în Curierul Judiciar nr. 3/2007, p. 55, cauza Longinidis/Cedefop în Curierul Judiciar nr. 11/2007, p. 52-54, precum şi cauza Michel Humblot conform supra, nota de subsol nr. 8.

[19] Art. 205 alin. 1 din C.proc.fisc.

[20] Art. 206 alin. 3 din C.proc.fisc.

[21] Art. 207 alin. 2 din C.proc.fisc.

[22] A se vedea Sentinţa Civilă cu nr. 2563 a Tribunalului Arad, fila 5, cu argumentaţia de acolo, la adresa: http://www.sojust.ro/uploaded/hotarare%20taxa%20inmatriculare%20Arad%20sent%202563%20din%207%20noiembrie%202007.pdf

[23] A se vedea supra, punctul A.

[24] ibidem.

[25] A se vedea şi Decizia nr. 54 din 18 mai 1994 a Curţii Constituţionale, pentru argumente în favoarea indexării conform ratei inflaţiei la adresa http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=14443

[26] Sentinţa Civilă nr. 165 din 1 februarie 2008 a Tribunalului Cluj; această sentinţă se poate viziona la adresa http://www.sojust.ro/uploaded/taxa%20auto.doc

[27] A se vedea O.U.G. nr. 50 din 2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.

[28] A se accesa http://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2008:037:0011:0011:RO:PDF

[29] C.F. Costaş, op.cit. p. 99-100.

  1. A.Pap 23 Mai 2009 | reply

    …stabilirea calitatii procesuale pasive a institutiilor analizate in prezentul articol este cat se poate de clara, dar ce parere aveti de calitatea procesuala pasiva a Adm. Fondului ptr Mediului, intrucat observ ca in ultimul timp DGFP odata chemata in judecata, solicitandu-se desfiintarea actului adm. si obligarea la restituirea taxei, inainteaza o cerere de chemare in garantie a Adm. Fondului ptr Mediu invocand dispozitiile art.1 din OUG 50/2008, argumentandu-se ca taxa incasa de AFP constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, ca atare aceasta din urma institutie trebuie sa restituie suma…???

    in alta ordine de idei, observam ca daca s-ar fi controlat si cenzurat incasarea taxei ilegale, s-ar fi evitat incalcarea art.1(4) Cod Fiscal, si a principiului ce guverneaza plata nedatorata, si implicit suma nu se facea venit la bugetul Fondului ptr Mediu, concluzionam astfel ca vina apartine exclusiv institutiilor prezentate in articol care aveau datoria sa impiedice in prima faza adoptarea ordonantei, si aplicarea unei norme nationale care incalca dispozitii comunitare si constitutionale.

    Astept cu nerabdare o opinie din partea dvs ptr a lamuri si acesta chestiune legata de chemarea in garantie a Adm Fondului ptr Mediu..Toate cele bune !!!

Leave a Comment