26 Aug 2011

ASPECTE PROCEDURALE ŞI EXECUŢIONALE PREMERGĂTOARE RECUPERĂRII EFECTIVE A TAXEI SPECIALE AUTO

ASPECTE PROCEDURALE ŞI EXECUŢIONALE PREMERGĂTOARE RECUPERĂRII EFECTIVE A TAXEI SPECIALE AUTO

 

Articolul lunii în Revista Curierul fiscal nr. 8-9/2011

 

După o experienţă personală şi a câtorva colegi avocaţi, acumulată în ultimii trei ani în domeniul recuperării taxei speciale auto, cu zeci de dosare în proceduri prealabile, cu zeci de dosare pe rol şi cu alte zeci de dosare în care am recuperat efectiv taxa specială auto pentru clienţi, prezentul material se doreşte a fi o analiză/mic îndrumar în privinţa recuperării taxei speciale auto. Pentru uşurarea lecturii, când ne vom referi la taxa de primă înmatriculare, ne vom folosi de sintagma prima variantă a taxei, când ne vom referi la taxa pe poluare, ne vom folosi de sintagma a doua variantă a taxei iar termenul taxă va fi folosit pentru ambele variante. De asemenea, faţă de faptul că trăim în era tehnologiei informaţiei, majoritatea resurselor citate au fost indicate cu linkul acestora. Înainte de toate, rugăm a se avea în vedere că prezentul material are în vedere recuperarea taxei în faţa instanţelor de contencios administrativ şi fiscal. Materialul este structurat astfel: scurte aspecte în ceea ce priveşte ilegalitatea taxei prin prisma dreptului comunitar (1), procedura prealabilă sesizării instanţei de judecată (2), temeiurile legale şi înscrisurile ce susţin forma acţiunii civile exercitate, incidente procesuale (3), prescripţia dreptului material la acţiunea civilă (4), calitatea procesual pasivă (5), ipoteza taxei achitate pentru autovehicule noi (6), ipoteza autovehiculului achiziţionat în sistem leasing (7), dobânda legală aplicabilă (8), învestirea cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune restituirea taxei (9), recurgerea la forţa art. 24 din Legea nr. 554/2004 (10).

 

1. Scurte aspecte în ceea ce priveşte ilegalitatea taxei prin prisma dreptului comunitar.

Prima variantă a taxei a fost introdusă ”graţie” Legii nr. 343/2006, care a amendat Codul Fiscal prin Capitolul II1 numit ”taxe speciale pentru autoturisme şi autovehicule”, capitol care a cuprins articolele 2141-214­3. Caracterul necomunitar al primei variante a taxei, dincolo de anumite deficienţe naţional-fiscale (cum ar fi lipsa unui act de impunere, în schimb există doar o simplă chitanţe de plată), a fost recunoscut de către însuşi Statul Român, prin abrogarea prevederilor legale amintite mai sus, odată cu adoptarea OUG nr. 50/2008, care, în preambul, prevede că Guvernul României a adoptat sus-amintita ordonanţă de urgenţă ”ţinând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene”. În realitate, Comisia Europeană declanşase procedura de infringement[1] împotriva României pentru încălcarea fostului art. 90 din fostul Tratat al Comunităţilor Europene[2]. Practic, dispoziţiile relative la prima variantă a taxei au fost abrogate pentru a se evita continuarea şi finalizarea procedurii de infringement împotriva României şi sunt recunoscute de însuşi Statul Român ca fiind ilegale în raportare la dispoziţiile comunitare.

A doua variantă a taxei a fost mai controversată decât prima variantă, unele instanţe respingând acţiunile pe fond, în sensul că taxa pe poluare nu ar încălca prevederile dreptului comunitar[3]. Prin hotărârile pronunţate în cauzele Tatu[4] şi Nisipeanu[5], ambele contra României, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că a doua variantă a taxei, în oricare dintre formele ei, începând cu 01.07.2008 şi până în prezent, contravine dispoziţiilor comunitare. Prin urmare, problema ilegalităţii taxei, în oricare dintre variantele sale, este tranşată, în privinţa fondului problemei orice discuţie fiind superfluă exceptând problema autovehiculelor noi, pe care o vom aborda la punctul 6.

Problema care s-a ridicat pe bună dreptate[6], ulterior pronunţării de către CJUE a celor două hotărâri amintite mai sus, a fost cea circumscrisă de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Astfel, s-a arătat că hotărârile irevocabile prin care acţiunile de restituire a taxei pe poluare au fost respinse pe fond, sunt revizuibile.

 

2. Procedura prealabilă sesizării instanţei de judecată.

Cea mai controversată problemă actuală cu privire la restituirea taxei pe poluare o constituie îndeplinirea procedurii prealabile, sens în care suntem în aşteptarea unei decizii în interesul legii[7] ca urmare a demersului realizat de prelungirea aproape naturală a executivului Statului Român – Procurorul General al României. Deoarece teza centrală a soluţiei care trebuie dată în recursul în interesul legii amintit (în partea a doua) o constituie natura juridică a deciziei de calcul al taxei pe poluare, arătăm că am opinat încă înainte de promovarea acestui recurs în interesul legii că decizia de calcul nu este un act administrativ fiscal[8] iar în acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea de Apel Constanţa în mai multe speţe[9].

În consecinţa opiniei împărtăşite conform celor arătate mai sus, prima întrebare care se ridică este: care este temeiul legal în baza căruia se solicită, în procedura prealabilă, restituirea taxei în varianta a doua şi cui se adresează această cerere? De asemenea, aceeaşi întrebare se ridică şi în ceea ce priveşte taxa în varianta întâi, deşi în cazul acestei variante, nu există o decizie de calcul ci o simplă chitanţă. În ambele cazuri, temeiul legal principal este constituit de art. 117 alin. (1) lit. a) şi d) din Codul de Procedură Fiscală, în sensul că, pe de o parte, nu există un titlu de creanţă în baza căruia să se fi prelevat taxa (lit. a) – chitanţa/ordinul de plată respectiv decizia de calcul urmată de chitanţă/ordin de plată neputând fi catalogate ca şi titluri de creanţă deoarece nu întrunesc condiţiile unui veritabil astfel de titlu – iar pe de altă parte, în sensul că taxa a fost plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale (lit. f). Această din urmă teză are în vedere, pe de o parte, pentru prima variantă a taxei, preambulul OUG nr. 50/2008 şi procedura de infringement declanşată de Comisia Europeană împotriva României în privinţa taxei de primă înmatriculare, iar pe de altă pare, pentru a doua variantă a taxei, are în vedere deciziile Tatu şi Nisipeanu – ambele contra României – pronunţate de CJUE. De asemenea, nu trebuie ignorate prevederile art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, în sensul că organul fiscal este obligat a da prioritate dispoziţiilor comunitare, în cazul în care este în situaţia de a aplica legea. Cererea de restituire se adresează fie organului fiscal competent teritorial, în raport de prevederile art. 33 din C.proc.fisc., fie organului fiscal care a prelevat taxa (în cazul în care este altul decât cel competent teritorial) în funcţie de greutatea pe care fiecare petent o dă plăţii nedatorate ca temei juridic al demersului de restituire; de cele mai multe ori, organul fiscal competent este administraţia finanţelor publice a unităţii administrativ teritoriale[10] în raza căruia petentul îşi are domiciliul sau sediul fiscal.

În majoritatea cazurilor, organul fiscal refuză restituirea taxei (2.1.), uneori emite un act administrativ fiscal prin care refuză restituirea taxei (2.2.), alteori nu oferă niciun fel de răspuns (2.3.).

 

2.1. Ipoteza refuzului de restituire a taxei.

În practică, forma refuzului de a restitui taxa îmbracă diverse forme, care mai de care mai ingenioase. Cu titlu exemplificativ, s-a răspuns în sensul că se va restitui taxa dacă se va prezenta chitanţa de plată a acesteia, în original, cu aplicarea pe verso a ştampilei instituţiei abilitate de a înmatricula autovehiculului, cu menţiunea că taxa nu a fost folosită la înmatricularea vreunui autovehicul; sau în sensul că pentru a se restitui taxa trebuie prezentată o decizie de restituire a organului fiscal sau o hotărâre judecătorească irevocabilă; ori în sensul că, în varianta a doua de taxă, trebuia formulată contestaţie în termen de 30 de zile de la emiterea deciziei de calcul al taxei pe poluare; în fine, unele AFP-uri au răspuns în sensul că singura instituţie abilitată de a soluţiona cererea petentului este instanţa de judecată.

 

În oricare dintre situaţiile de mai sus, mai puţin în ultimul caz, instanţa de judecată trebuie să aprecieze asupra caracterului nejustificat al refuzului de a restitui taxa. În opinia noastră, orice fel de eschivare, orice fel de încercare de a induce în eroare contribuabilii, în concluzie orice fel de refuz de a restitui taxa pe poluare, este unul nejustificat, cu exces de putere publică, văzând argumentele care ţin de fondul problemei şi de admisibilitate în sensul lipsei necesităţii unei contestaţii într-un termen de 30 de zile de la achitarea taxei, aşa cum am arătat mai sus. S-a arătat că, în analizarea excesului de putere publică, trebuie avute în vedere orice drept sau libertate ale cetăţeanului, prevăzute de lege, iar nu doar un drept sau o libertate fundamentală[11], deci dreptul la restituirea taxei trebuie analizat în concret şi luat ca atare, în raportare la dispoziţiile comunitare şi constituţionale. De asemenea, pentru a stabili că refuzul este nejustificat, conduita administraţiei trebuie să nu aibă vreo bază legală[12], aşa cum se întâmplă în cazul refuzului de a restitui taxa. Practic, faţă de notorietatea ilegalităţii acesteia, este clar că este nejustificat refuzul de a o restitui. Conform art. 7 alin. (5) în raportare la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, împotriva refuzului nejustificat de a restitui taxa, nu este obligatorie (deci, per a contrario, este facultativă) plângerea prealabilă. Dincolo de caracterul facultativ, deci permis, al plângerii prealabile împotriva refuzului nejustificat, pentru a preîntâmpina cazul în care refuzul organului fiscal este văzut de către instanţă ca îmbrăcând forma şi elementele de existenţă ale actului administrativ fiscal, este recomandabil ca împotriva refuzului de restituire a taxei să se parcurgă, totuşi, procedura contestaţiei prevăzută de art. 205 şi urm. din C.proc.fisc.

 

2.2. Uneori, în practică, organul fiscal emite un act administrativ fiscal consecutiv cererii de restituire a taxei. Astfel, de exemplu, s-a emis decizie de restituire a taxei pe poluare, restituindu-se 0 lei. Practic, în opinia noastră, suntem în faţa reiterării unei forme de refuz nejustificat în soluţionarea cererii iniţiale. În practică[13] s-a arătat că ”adresele prin care organul fiscal a respins cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare şi contestaţia subsecventă sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ele exprimând voinţa organului fiscal de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitate, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent să încaseze taxa respectivă şi cu rezolvarea cererilor de restituire a taxelor astfel percepute”. Împotriva actului administrativ fiscal care conţine refuzul de a restitui taxa trebuie parcursă procedura contestaţiei prevăzută de art. 205 şi urm. din C.proc.fisc.

 

2.3. Unele AFP-uri nu răspund la cererile de restituire a taxei sens în care plângerea prealabilă nu este necesară şi nici posibilă. Totuşi, este de precizat că, prin derogare de la prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, termenul de soluţionare al cererii nu este de 30 de zile, ci de 45 de zile, conform art. 70 alin. (1) din C.proc.fisc.

 

În oricare dintre situaţiile de la punctele de mai sus, judecătorul naţional, care este primul judecător comunitar, trebuie să facă aplicarea directă a dreptului comunitar. Practic, catalogarea ca refuz nejustificat sau ca act administrativ individual pur sau fiscal a refuzului explicit sau implicit al organului fiscal de a returna taxa pe poluare, faptul că împotriva deciziei de calcul al taxei pe poluare – aparent act administrativ fiscal – nu s-a formulat contestaţie potrivit art. 205 şi urm. din C.proc.fisc., sunt irelevante, deoarece este de notorietate juridică naţională şi europeană că taxa este ilegală; dispoziţiile comunitare produc efecte directe, creând drepturi individuale pentru justiţiabili, drepturi pe care instanţele trebuie să le protejeze[14].

 

3. Temeiurile legale şi înscrisurile ce susţin forma acţiunii civile. Incidente procesuale.

În faţa instanţei de judecată, înscrisurile pe care reclamantul trebuie să le depună, în afară de corespondenţa realizată cu organul fiscal, sunt constituite din documentaţia care a stat la baza înmatriculării autovehiculului pentru care s-a achitat taxa, cartea de identitate şi certificatul de înmatriculare ale acestuia. Nu are relevanţă faptul că autovehiculului a fost vândut ulterior momentului primei sale înmatriculări pe teritoriul României şi nici modalitatea concretă de plată a taxei. Cu privire la temeiurile legale ale formei acţiunii civile care se exercită, dintre acestea nu trebuie să lipsească art. 34, 36, 110, 267, 344 din TFUE, art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1), art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, art. 70, 110, 117, 120, 124, 135 din C.proc.fisc. Unele instanţe, fiind puse în faţa soluţionării unor cereri iniţial inedite, faţă de posibilităţile pe care art. 18 din Legea nr. 554/2004, în primă fază au ezitat să oblige AFP-urile la restituirea taxelor prelevate în mod ilegal. Este de observat că obligarea AFP-urilor în sensul celor arătate mai sus, se circumscrie obligării de a efectua o anumită operaţiune administrativă în litera şi spiritul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; prelevarea taxei pe poluare, precedată de calculul acesteia este tot o operaţiune administrativă, tehnică, matematică. În altă ordine de idei, văzând că printre temeiurile legale se află şi art. 267 şi 344 din TFUE, problema fondului, cel puţin în a doua variantă a taxei este tranşată de către CJUE, iar instanţele române sunt obligate să se supună interpretării pe care instanţa de la Luxemburg a dat-o cu privire la caracterul discriminatoriu al taxei pe poluare.

Cel mai adesea întâlnit incident procesual în această materie, atunci când este vorba despre varianta a doua a taxei, este chemarea în garanţie, de către AFP-uri, a Administraţiei Fondului pentru Mediu. Condiţiile de formă prevăzute pentru cererea de chemare în garanţie rar sunt respectate de către AFP-uri. Cererea de chemare în garanţie este o veritabilă cerere de chemare în judecată potrivit art. 61 alin. (1) din C.proc.civ. Unele AFP-uri au înţeles, în disperata manieră de a tergiversa soluţionarea cauzelor, că AFM este un titular al unui drept şi s-au prelevat de instituţia procedurală a arătării titularului dreptului. Ba, mai mult, într-o speţă[15] în care calitate procesual pasivă o avea şi DGFP-ul deoarece respinsese o contestaţie, acest prim organ fiscal a arătat că titularul dreptului este AFM iar AFP-ul a chemat în garanţie acelaşi AFM. Despre rigurozitatea juridică a abuzării de cele două instituţii juridice, în condiţiile în care cererea de chemare în garanţie este mai tot timpul informă, preferăm să nu comentăm aici.

 

4. Prescripţia dreptului material la acţiunea civilă.

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune, se impune precizarea că suntem pe tărâmul prescripţiei speciale, cea fiscală, de 5 ani. Astfel, potrivit art. 135 din C.proc.fisc., ”dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la compensare sau la restituire”. Dreptul la restituire, în cazul de faţă, nu putea să ia naştere decât în baza unui act prin care se pune în aplicare legea, în mod general, valabil pentru toţi contribuabilii. Pentru prima variantă a taxei, termenul de prescripţie începe să curgă din anul următor abrogării art. 2141-2143 din C.fisc., adică de la 1 ianuarie 2009. Pentru a doua variantă a taxei, deşi majoritatea instanţelor naţionale, în lumina jurisprudenţei Simmenthal Spa[16] a CJUE, nu au mai aşteptat armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi au aplicat în mod direct şi corect dreptul comunitar şi nici nu au mai aşteptat ca CJUE să statueze, prin interpretare, dacă dispoziţiile OUG 50/2008 sunt sau nu sunt compatibile cu dreptul comunitar, termenul de prescripţie de 5 ani amintit mai sus, începe să curgă de la 1 ianuarie 2012, anul următor pronunţării hotărârilor CJUE în cauzele Tatu şi Nisipeanu, prin care s-a stabilit în mod obligatoriu pentru toate instituţiile Statului Român, că taxele prelevate în baza OUG 50/2008 contravin dispoziţiilor TFUE.

 

5. Calitatea procesual pasivă.

Cu privire la calitatea procesual pasivă a pârâtei principale, de cele mai multe ori, calitate procesual pasivă va avea ca pârâtă Administraţia Finanţelor Publice a unităţii administrativ teritoriale, iar nu alte instituţii cum ar fi Statul Român, Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţene. În unele cazuri speciale, calitate procesual pasivă ar putea avea DGFP în cazul în care a soluţionat vreo contestaţie formulată împotriva unui act al vreunei AFP sau Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili cu organul ierarhic superior – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Potrivit art. 31, 33 alin. (1) coroborat cu art. 117 din C.proc.fisc., cererea de restituire a taxei trebuie adresată organului fiscal în raza căruia solicitantul îşi are domiciliul sau sediul fiscal. Unele instanţe tind, probabil din dorinţa de a curma avalanşa de dosare având ca obiect restituirea taxei pe poluare, să invoce, dincolo de excepţii de inadmisibilitate, şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive a AFP-urilor, opinând că acestea sunt structuri fără personalitate juridică. Chiar dacă am accepta acest punct de vedere, în lumina art. 41 alin. (2) C.proc.civ., care, în lipsa unui cod de procedură de contencios administrativ, completează C.proc.fisc. şi Legea nr. 554/2004, AFP-urile pot sta în judecată, deoarece au organ propriu de conducere[17]. În aceeaşi ordine de idei, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie[18], în sensul în care a arătat că ”într-un litigiu de  contencios  administrativ, pentru a avea calitatea  de pârât sau intimat  este  suficient  să se  facă dovada  că acea  autoritate  publică este  emitenta actului  administrativ, astfel cum este  definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv actul unilateral cu caracter individual sau  normativ, emis  de o autoritate  publică în vederea executării  şi a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând  raporturi juridice”. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ”se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitatului în termenul legal”. Deci suntem în situaţia clară în care AFP-ul are calitate procesuală pasivă.

 

6. Ipoteza taxei achitate pentru autovehicule noi.

O situaţie aparte este cea a autovehiculelor noi, înmatriculate pentru prima dată pe teritoriul României pentru care s-a achitat taxa. Opinăm că şi pentru aceste autovehicule acţiunea este întemeiată[19], însă toate raportările de mai sus sau de mai jos cu privire la normele comunitare sunt inaplicabile. Astfel, în referire în special la a doua variantă a taxei, motive punctuale de nelegalitate a acesteia, prin raportare la dreptul naţional, sunt următoarele:

ü      OUG nr. 50/2008 este ilegală deoarece a fost emisă cu încălcarea art. 30 alin. (1) lit. g) şi art. 41 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 şi a art. 115 alin. (4) din Constituţia României, în sensul că nu existau situaţia extraordinară şi nici urgenţa ce impuneau recurgerea la calea de reglementare prin ordonanţă de urgenţă. Dovada faptului că nu a existat situaţia de urgenţă o regăsim chiar în art. 14 alin. (1) din OUG nr. 50/2008 ce prevede că actul normativ va intra în vigoare la data 01.07.2008, deşi fusese publicat în Monitorul Oficial cu două luni mai devreme în data de 25.04.2008;

ü      de asemenea, art. 6 alin. (1) lit. a) din  OUG nr. 50/2008, este nelegal, deoarece generează de fapt dublă impozitare (taxare). Astfel, în formula de calculare a taxei pe poluare reglementată de art. 6 din OUG nr. 50/2008 este introdusă ca element de calcul capacitatea cilindrică a autoturismului. Or, capacitatea cilindrică reprezintă şi elementul determinant la calcularea taxei asupra mijloacelor de transport (impozit anual) aşa cum prevede art. 263 din C.fisc. Atât timp cât OUG nr. 50/2008 defineşte taxa ca fiind ”pe poluare”, singurul criteriu de calculare a acesteia trebuie să fie emisia de noxe, adică nivelul de poluare, iar nu şi capacitatea cilindrică. Prin urmare este limpede că taxa pe poluare nu este în vigoare şi este ilegală din punct de vedere al dreptului intern, în condiţiile acestea Statul Român s-a îmbogăţit fără justă cauză, respectiv s-a efectuat o plată nedatorată către acesta;

ü      dacă această taxă pe poluare ar fi avut ca ţintă protecţia mediului, atunci ar fi fost irelevant aspectul privind capacitatea cilindrică a autovehiculului, la momentul calculării ei. Mai mult, dacă s-ar fi dorit într-adevăr să se protejeze mediul, s-ar fi instituit asupra tuturor autovehiculelor care sunt înmatriculate pe teritoriul României, fără a se limita doar la cele care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, deci inclusiv cele noi. De asemenea, taxa pe poluare nu este o taxă ecologică deoarece faptul generator al obligaţiei de plată a taxei pe poluare nu îl reprezintă aptitudinea autovehiculului de a polua, ci prima înmatriculare a acestuia pe teritoriul României;

ü      taxa pe poluare nu respectă principiul ”poluatorul plăteşte” deoarece nu toţi cei care poluează plătesc această taxă. Aceasta este prelevată în mod discriminatoriu, Guvernul convertind principiul de mai sus într-un nou principiu, românesc: ”numai unii poluatori plătesc”, anume cei care înmatriculează pentru prima dată pe teritoriul României un autovehicul; cei care sunt proprietari de autovehicule înmatriculate, şi care, evident, sunt mai mulţi deci poluează mai mult, nu plătesc această taxă pe poluare;

ü      nu în ultimul rând, înainte de a considera caracterul legal al oricărei taxe, trebuie să se pornească de la definiţia taxei ca sursă de venit la bugetul de stat. Astfel, s-a arătat în literatura de specialitate[20] că ”taxele sunt sume de bani datorate şi achitate de către persoanele fizice şi/sau juridice pentru anumite acte sau servicii îndeplinite/prestate – la cererea şi în folosul lor de către anumite organe de stat, instituţii publice sau alte persoane asimilate acestora”. Or, în cazul de faţă, care este serviciul îndeplinit de către AFP? Calculul taxei? Sau, care este serviciul sau actul efectuat de Serviciul de Înmatriculări Auto, în condiţiile în care la acesta se plăteşte şi o altă taxă, normală, de înmatriculare a autovehiculului? Înmatricularea propriu-zisă? Eventuala chemată în garanţie, AFM, ce serviciu a asigurat ca urmare a achitării acestei taxe? A efectuat un act sau un serviciu de protecţie a mediului?

ü      în fine, văzând practica aproape unanimă a restituirii taxei achitată pentru autoturisme provenite din spaţiul comunitar şi înmatriculate pentru prima oară pe teritoriul României, se creează o discriminare, conform nr. OG nr. 137/2000 faţă de persoanele careu au înmatriculat autovehicule noi pe acelaşi teritoriu al României.

7. Ipoteza autovehiculului ahiziţionat în sistem leasing.

În cazul în care autovehiculul a fost achiziţionat în sistem leasing, în oricare dintre situaţii, chiar dacă leasingul a fost sau nu finalizat, utilizatorul chiar devenit ulterior proprietar trebuie să solicite locatorului chiar fost proprietar încheierea unei convenţii de cesiune de creanţă litigioasă deoarece contribuabilul care a achitat taxa este locatorul iar nu utilizatorul. În practică, adesea, locatorul oferă utilizatorului alternativa mai facilă pentru cel dintâi, cea a mandatului însă această variantă de lucru are dezavantaje majore care ţin de incertitudinea recuperării efective a taxei de către utilizator, de întinderea şi forma mandatului etc. Cu privire la sumele care se vor recupera, în opinia noastră, deşi dacă nu s-ar fi prelevat taxa, locatorul nu ar fi facturat-o către utilizator, nu se poate solicita restituirea şi a TVA-ului aplicat de către locator deoarece: pe de o parte, organul fiscal pentru bugetul de stat nu a perceput şi TVA aferent acestei taxe iar pe de altă parte, aplicarea de TVA la o taxă achitată către bugetul de stat, este, în opinia noastră, ilegală.

 

8. Dobânda legală aplicabilă.

Cu privire la dobânda legală aplicabilă, înainte de a face o analiză a normelor naţionale, trebuie precizat că taxele cu efect echivalent taxelor vamale de import – aşa cum este taxa analizată aici – este necesar să fie restituite in integrum şi ab origine, adică în funcţie de momentul în care sunt ilicite, deci din momentul intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 2141-2143 din C.fisc. respectiv ale OUG nr. 50/2008, iar nu de la data la care caracterul ilicit al acestora a fost constatat de către CJUE[21]. Prin urmare, potrivit principiului accesorium sequitur principalem, dobânda trebuie să se acorde tot de la momentul în care taxa a fost ilicită. Revenind, este evident că încasarea acestei taxe este o plată nedatorată, faţă de caracterul ilegal al acesteia. Deci se impune, în baza art. 1082 şi 1084 din Codul Civil în raportare la OG nr. 9/2000 ca, pentru perioada cuprinsă între momentul prelevării taxei şi momentul expirării termenului de 30 de zile de la depunerea cererii de restituire a acesteia, să se acorde dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000, iar pentru perioada cuprinsă între momentul expirării termenului de 30 de zile de la depunerea cererii de restituire a taxei şi restituirea efectivă a acesteia, să se acorde dobânda legală în materie fiscală, cea prevăzută de art. 124 raportat la art. 120 din C.proc.fisc, având în vedere faptul că taxa a fost plătită pentru bugetul consolidat de stat.

Pentru dobânda în materie fiscală, dacă nu chiar pentru toate petitele, dobândă care curge de la momentul expirării termenului de 30 de zile de când s-a depus cererea de restituire a taxei, în lumina art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dobânda constituind practic o despăgubire pentru prejudiciul cauzat, poate fi chemată în judecată, pentru a răspunde în solidar cu instituţia pârâtă, şi persoana care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim al reclamantului.

 

9. Învestirea cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune restituirea taxei.

Potrivit art. 22 interpretat per a contrario şi a art. 24 din Legea nr. 554/2004, hotărârile de contencios administrativ prin care s-au admis cererile de chemare în judecată şi accesoriile acestora sunt executorii de drept, o cerere de învestire cu formulă executorie fiind inadmisibilă din punctul nostru de vedere[22]. Totuşi, în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, în faza de executare a hotărârilor judecătoreşti prin care AFP-urile au fost obligate şi la plata acestora, unele dintre organele fiscale, într-o manieră care se apropie de o conduită contrară legii penale, aşa cum vom arăta mai jos, refuză să execute dispozitivul hotărârii în totalitate, în privinţa cheltuielilor de judecată solicitând ca aceasta să fie învestită cu formulă executorie, invocând o obscură ”metodologie MFP”. Faţă de acestea, unele instanţe[23], probabil pentru a garanta executarea cu deplin succes a hotărârilor judecătoreşti prin care AFP-urile au fost obligate la restituirea taxei, la plata dobânzii legale şi a cheltuielilor de judecată, admit acţiunile de învestire cu formulă executorie a acestora.

 

10. Recurgerea la forţa art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În caz de neexecutare a hotărârii de contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede un remediu de coerciţie în scopul îndeplinirii măsurilor dispozitivului acesteia. Art. 24 alin. (1) şi (2) din lege prevăd că, în caz de neexecutare a hotărârii irevocabile în termenul stabilit de către instanţă sau în termen de 30 de zile de la momentul rămânerii irevocabile, conducătorul autorităţii publice va fi amendat cu 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere iar art. 3 al aceluiaşi articol arată că neexecutarea imputabilă sau nerespectarea aceleiaşi hotărâri în termen de 30 de zile de la aplicarea amenzii amintite, constituie infracţiune.

În practică[24], din păcate, art. 24 alin. (2) din Legea 554/2004, cel puţin în materia taxei, rar este aplicat de către instanţă ca urmare a cererii depusă în acest sens de către beneficiarul sentinţei irevocabile. Unele instanţe preferă să dispună învestirea cu formulă executorie a unor hotărâri judecătoreşti executorii de drept, în dauna aplicării articolului amintit.

*

            În loc de concluzii, vom preciza că majoritatea instanţelor din România au fost de la bun început receptive la acţiunile de returnare a taxei şi s-au comportat ca veritabile instanţe comunitare, aplicând direct dreptul comunitar, fără să mai apeleze la CJUE prin intermediul unei întrebări preliminare potrivit art. 267 din TFUE, instituţie juridică de care alte instanţe efectiv au abuzat, suspendând judecata cauzelor în mod forţat. În opoziţie cu puterea judecătorească se află puterea executivă, veşnic acomunitară şi în contra intereselor şi drepturilor cetăţenilor români, aceştia fiind înainte de toate cetăţeni europeni, impunând funcţionarilor săi din structurile centralizate şi descentralizate să găsească orice fel de mijloace juridice sau nonjuridice prin care să blocheze sau să întârzie recuperarea efectivă a taxelor prelevate în mod ilegal. Într-o manieră ce mimează ingenuitatea şi acurateţea logicii şi a argumentelor juridice, s-a promovat recursul în interesul legii amintit mai sus, care se doreşte a curma restituirile de taxă pe poluare şi a le face admisibile doar dacă s-a contestat decizia de calcul al acesteia în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei. Practic, deşi CJUE a statuat fără echivoc, într-o manieră limpede, că taxa pe poluare, în toate variantele ei, contravine dispoziţiilor comunitare şi trebuie desfiinţată, ca răspuns la ”impertinenţa” celei mai înalte instanţe comunitare, după o lună de la pronunţarea hotărârii în cauza Tatu, Procurorul General al României continuă lupta împotriva cetăţenilor pe care ar trebui să îi protejeze.



[1] Pentru detalii legate de procedura infringementului, a se accesa: www.mfinante.ro/images/infringement.ppt.

[2] A se accesa: http://ec.europa.eu/romania/documents/press_releases/ip-07-1799-impozitare-autovehicule-ro-en.pdf.

[6] A se accesa: http://www.juridice.ro/148229/efectele-hotararii-in-cauza-tatu-tribunalul-suceava-admite-cererile-de-revizuire-a-hotararilor-judecatoresti-irevocabile-prin-care-s-au-respins-actiunile-avand-ca-obiect-restituirea-taxei-de-poluare.html.

[7] A se accesa: http://www.mpublic.ro/recursuri/2011_civil/rc_12_05_2011.htm.

[9] A se vedea, cu titlu exemplificativ: http://www.viorelpapu.ro/Share/Natura%20juridica%20decizie%20calcul.PDF.

[10] În adresarea cererii iniţiale, este bine a se ţine cont şi de prevederile Ordinului ANAF nr. 2.224/2011, prin care unele AFP-uri au fost desfiinţate.

[11] Antonie Iorgovan, Liliana Vişan, Alexandru-Sorin Ciobanu, Diana Iuliana Pasăre – Legea contenciosului administrativ (cu modificările şi completările la zi) – Comentariu şi jurisprudenţă – Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 87.

[12] A se vedea: Ovidiu Podaru, Drept administrativ. Curs universitar. Vol. I. Actul administrativ (I) Repere pentru o teorie altfel, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 79.

[13] A se vedea: Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, Dreptul Finanţelor Publice. Volumul 2. Drept fiscal. Ediţia a II-a revizuită, Ed. Universul Juridic, 2011, Bucureşti, p. 511 – Decizia nr. 188/20.02.2008 a Curţii de Apel Timişoara.

[14] A se vedea cauza Van Gend & Loos din jurisprudenţa CJUE, în Sergiu Deleanu, Cosmin Flavius Costaş, Gyula Fabian, Bogdan Ioniţă, Curtea de Justiţie Europeană: hotărâri comentate, Ed. Wolters Kluwer, 2007, p. 16.

[15] A se accesa: http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=118&d=MTE4MDAwMDAwMDAwNzUyMzM*.

[16] S. Deleanu, C. F. Costaş, G. Fabian, B. Ioniţă, op. cit. p. 126-134.

[17] A se accesa, în acelaşi sens în care, instanţele au admis excepţia calităţii procesual pasive a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi au reţinut ca şi pârâtă doar Administraţia Finanţelor Publice: http://www.juspedia.ro/jurisprudenta/1780/taxa-prima-inmatriculare/ şi http://www.juspedia.ro/jurisprudenta/4139/taxa-de-prima-inmatriculare-restituita-calitate-procesuala-pasiva-incidenta-dispozitii-oug-nr-502008/ şi http://www.jurisprudenta.com/speta/-calitatea-procesual%C4%83-pasiv%C4%83-qv72q/.

[18] A se accesa: http://www.scj.ro/SCA%20rezumate%202007/SCA%20r%201352%202007.htm.

[19] A se accesa, pentru o soluţie de restituire a taxei plătită pentru un autovehicul nou: http://www.viorelpapu.ro/Share/Restituire%20Taxa%20de%20prima%20inmatriculare%20-%20auto%20NOU.pdf.

[20] A se vedea: M. Ş. Minea, C. F. Costaş, op. cit. p. 73-74.

[21] A se vedea: Sergiu Deleanu, Drept comunitar al afacerilor, Editura Servo-sat, Arad, 2002, p. 51.

[22] A se accesa, în acelaşi sens: http://www.juspedia.ro/jurisprudenta/10806/fond-investire-cu-formula-executorie-respingere-2/.

[23] A se accesa, spre exemplu: http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=118&d=MTE4MDAwMDAwMDAwODEzOTI*.

No comments yet.

Leave a Comment