23 mart. 2023

ACŢIUNILE CIVILE DIN DOSARELE PENALE AVÂND CA ASIGURĂTOR PE CITY SAU PE EUROINS NU SE SUSPENDĂ DIN CAUZA INSOLVENŢEI ACESTORA

Există o practică judecătorească izolată dar puternic susţinută de o întâlnire din 13-14 iunie 2016, de la Sinaia, Hotel Rina… prin care acţiunile civile din dosarele penale se suspendă de drept, din cauza stării de insolvenţă a City Insurance.

Practica aceasta este în profundă contradicţie cu codul de procedură penală, cu codul de procedură civilă, cu legea insolvenţei, cu decizia în interesul legii nr. 19/2022 dar şi cu principiile elementare de drept procesual şi material, în definitiv.

Fatalmente, practica aceasta este împotriva oamenilor care au suferit enorm în urma unor accidente rutiere. Cum doar ce mai avem un nepoţel, pe Euroins care va intra în faliment, decizia pe care o anexez, dată de Tribunalul Constanţa – Secţia Penală, ca instanţă de control judiciar, sper să fie una foarte utilă pentru toţi cei care vor întâmpina în continuare o astfel de practică, să-i spunem… diferită de RIL.

Cu privire la speţă, pe scurt, la termenul din 09.12.2022, instanţa de fond, sub prezidiul magistratului A.O.P., a pus în discuţie disjungerea şi suspendarea acţiunii civile exercitată direct în dosarul penal. Nu a menţionat în şedinţă nimic despre constituirea unui dosar nou (cel disjuns) şi nici nu a dat cuvântul în acest nou dosar disjuns, pronunţând o încheiere de disjungere dar mai ales de suspendare în dosarul iniţial, cu număr mai mic, nu în cel nou creat, dosar care se pare că ulterior a fost creat doar în ECRIS. De altfel, din acest nou dosar creat, nu s-a comunicat niciodată vreo încheiere şi nici nu există fizic…

Împotriva încheierii comunicate odată cu sentinţa din dosarul cu număr mai vechi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile Codului de Procedură Civilă iar părţile civile pe care le-am reprezentat au declarat apel întemeiat pe dispoziţiile Codului de Procedură penală, având în vedere că aveam două soluţii de disjungere şi suspendare, în dosare diferite. Ulterior, părţile civile au declarat şi recurs întemeiat pe dispoziţiile Codului de Procedură Civilă în dosarul nou creat, pentru ca mai apoi să renunţe la el.

La termenul din 27.02.2023, instanţa învestită cu soluţionarea recursul parchetului a calificat calea de atac a părţilor civile ca fiind recurs iar nu apel, a primit concluzii de admitere a recursurilor din partea tuturor participanţilor la judecată şi a rămas în pronunţare.

Totuşi, cauza a fost repusă pe rol la 06.03.2023 pentru calificarea căilor de atac (a parchetului şi a părţilor civile) iar acestea au fost recalificate ca fiind contestaţii, într-un final fiind admise şi cauza trimisă spre continuarea judecăţii laturii civile, în dosarul nou creat, nu în cel în care a fost declarată calea de atac.

Soluţia Tribunalului Constanţa este una foarte interesantă strict pe procedură: cine poate recalifica apelul ca fiind recurs, este recurs sau contestaţie, e aplicabil doar codul de procedură penală sau/şi codul de procedură civilă.

Dincolo de aceste aspecte pe care vă las să le descoperiţi în decizie, pe fondul căii de atac exercitate hotărârea este în deplină consonanţă şi respectă decizia în interesul legii nr. 19/2022 dar şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, probabil necunoscute de instanţa de fond.

Succes!

No comments yet.

Leave a Comment