Viorel Papu – Cabinet de Avocat
LIMBA:
Reclamantul a parcurs următoarele etape:
1. A solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare după 30 de zile de la achitarea acesteia;
2. AFP a respins această cerere iar DGFP a respins contestaţia reclamantului împotriva deciziei AFP;
3. A învestit Tribunalul Constanţa cu soluţionarea cereri de restituire a taxei speciale auto şi a câştigat la fond;
4. Curtea de Apel Constanţa a respins recursul AFP şi DGFP.
Soluţiile de la fond şi recurs pot fi accesate aici şi aici.
Reclamanta, prin Avocat, a urmat următoarea procedură:
1. A solicitat Serviciului de Înmatriculări Auto înmatricularea fără taxă şi a primit un răspuns negativ;
2. A parcurs procedura prealabilă a revocării/anulării răspunsului negativ;
3. A formulat acţiune în contencios administrativ la Tribunalul Constanţa, acţiunea i s-a admis iar sentinţa nu a fost recurată deci a devenit irevocabilă.
Sentinţa poate fi accesată aici.
Prin Decizia Civilă nr. 480/CA/30.10.2009[1], judecând recursul în contencios administrativ al subsemnatului, Curtea de Apel Constanţa, în dosarul 11036/118/2008, a schimbat în tot Sentinţa Civilă nr. 224/03.03.2009 a Tribunalului Constanţa, prin care se respinsese acţiunea de obligare a AFP Techirghiol la returnarea taxei pe poluare încasată în mod ilegal, cu dobânda legală prevăzută de OG 9/2000, constatând caracterul ilegal al prelevării taxei pe poluare şi admiţând acţiunea aşa cum a fost promovată.
Scurte Precizări cu Privire la Demersul Juridic de Recuperare a Taxei pe Poluare
După ce am achitat taxa pe poluare, păstrând convingerea că decizia de calcul al taxei pe poluare, respectiv referatul de calcul al acesteia, nu sunt acte administrative fiscale şi nici acte administrative individuale în înţelesul Legii nr. 554/2004[2], la mai bine de 60 de zile de la emiterea deciziei de calcul şi de la achitarea efectivă a taxei pe poluare, am formulat cerere de restituire a acesteia, depusă la AFP Techirghiol. Acest organ fiscal nu mi-a răspuns în 45 de zile, ulterior am sesizat Tribunalul Constanţa – Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal, solicitând obligarea AFP Techirghiol la restituirea taxei pe poluare la care să se adauge dobânda legală, solicitând totodată şi constatarea caracterului ilegal al referatului de calcul şi al decizie de calcul.
Tribunalul Constanţa, într-o manieră contradictorie, a reţinut că taxa pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008 ar fi una ecologică, că ar avea ca scop protecţia mediului şi că ar respecta principiul ”poluatorul plăteşte”, prin urmare, în accepţiunea instanţei de fond, ar fi în deplină consonanţă cu prevederile Tratatului Comunităţilor Europene. Împotriva sentinţei de la fond, am formulat recurs, accentuând în faţa Curţii de Apel Constanţa caracterul ilegal al taxei pe poluare prin prisma dreptului naţional şi mai ales prin prisma dreptului comunitar. De asemenea, am evidenţiat de ce taxa pe poluare nu este o taxă ecologică, de ce nu are ca scop protecţia mediului şi de ce nu respectă principiul ”poluatorul plăteşte”. Am învederat onoratei Curţi de Apel că judecătorul naţional este, înainte de toate un judecător comunitar[3].
Decizia de mai sus, a Curţii de Apel Constanţa este una care întăreşte practica acestei instanţe, statuând încă o dată că taxa specială auto este una ilegală. Înţeleapta instanţă a dat dovadă de un profesionalism desăvârşit, completând, în motivarea deciziei, argumentele şi jurisprudenţa CJCE pe care subsemnatul le-am susţinut, cu alte argumente logice şi juridice, respectiv cu alte cauze din jurisprudenţa CJCE.
Prin urmare, Curtea de Apel Constanţa, este, prin excelenţă, o instanţă comunitară.
Decizia poate fi vizualizată, în format PDF, la adresa:
http://www.viorelpapu.ro/Share/Decizia_Civila_480CA-2009_Curtea_de_Apel_Constanta.pdf
[1] A se accesa: http://www.viorelpapu.ro/Share/Decizia_Civila_480CA-2009_Curtea_de_Apel_Constanta.pdf
[2] A se vedea, pentru detalii: http://www.viorelpapu.ro/blog/?p=47
[3] A se vedea comentariul domnului C. Danileţ la: http://cristidanilet.wordpress.com/2008/12/23/taxa-pe-poluare-necomunitara/
Odată cu adoptarea Legii nr. 221 din 2009, persoanele care au fost persecutate politic – fie condamnate, fie supuse unor măsuri administrative – au deschisă calea, în virtutea legii mai sus-amintite, de a se adresa instanţelor de judecată în scopul de a primi despăgubiri băneşti pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a persecuţiei politice.
Vom reveni cu detalii despre modalităţile concrete de acţiune în justiţie.
În cele ce urmează voi relata o scurtă şi deranjantă întâmplare desprinsă din mult blamatul sistem judiciar românesc. Personal, mă simt jignit atunci când magistraţii, grefierii şi personalul auxiliar sunt batjocoriţi în mass-media de personaje cu mai multe sau mai puţine afaceri penale. Nu pot să dau frâu liber spiritului de solidaritate cu persoanele din sistemul de stat care contribuie la actul de justiţie în momentul în care acestea divulgă date cu caracter personal unor comercianţi, aceştia din urmă abordând justiţiabilii cu fel de fel de oferte specifice.
Cazul concret al subsemnatului nu are valoarea unei reguli dar nevoia de a împărtăşi această păţanie s-a născut tocmai din teama ca nu cumva divulgarea datelor cu caracter personal de către cei din sistemul de stat judiciar, să fie o regulă.
Pe scurt, am reprezentat şi asistat într-un dosar un client cu domiciliul în aceeaşi localitate în care şi subsemnatul am domiciliul şi sediul profesional. Deşi clientul, în cadrul demersului judiciar, a avut domiciliul ales la cabinetul de avocat pe care îl conduc (în strada Gheorghe Georgescu), citarea s-a făcut tot la adresa la care acesta domiciliază efectiv (în strada Vasile Vasilescu). Dosarul s-a încheiat irevocabil prin nerecurare, fiind soluţionat de către o singură instanţă, în urmă cu două luni. Totul în regulă până la acest moment. În urmă cu o săptămână, primesc un plic de la un comerciant care îşi face publicitate şi în mass-media. Plicul era destinat subsemnatului, nu cabinetului de avocat, însă adresa era cea din strada Vasile Vasilescu. Singura legătură pe care am avut-o vreodată cu strada Vasile Vasilescu a fost fix dosarul de mai sus. Plicul a ajuns la destinatar deoarece factorul poştal mă cunoaşte personal. Dincolo de aspectele ce ţin de sancţionarea contravenţională a persoanei care divulgă date cu caracter personal, problema esenţială este mentalitatea şi conduita pe care o are persoană care săvârşeşte o asemenea faptă. Nu voi face aici un proces de intenţie, dar iată că am mai descoperit un loc putred al mult blamatului sistem judiciar românesc. Totuşi, revenind la protecţia datelor cu caracter personal, nu pot să fac abstracţie de veşnica întrebare atunci când un avocat doreşte să studieze un dosar: ”aveţi delegaţie?”. N-am delegaţie, dar sunt de la firma Super Super SRL şi aş vrea să văd dosarul 1111 deoarece am o ofertă senzaţională pentru justiţiabilul Nicolae Nicolaescu.